Îmi aduc aminte de primăvara vieții. Copilul de atunci alerga îmbrățișat de înger, sărind de pe o piatră pe alta. Nu privea în urmă. N-avea timp pentru fleacuri. Ochii-i erau ațintiți spre un viitor atemporal. Oare nu pe acesta îl căutăm, de fapt, cu toții? Pietrele pe care călca se clătinau fără noimă desprinzându-se, în cele din urmă, din locul hărăzit lor de-a lungul curgerii vremii. Așa-i copilăria: un amestec de sănătoasă nădejde și nebănuit de sigură credință. Părăsirea copilăriei? O confruntare… Sau mai multe.
Prezența îngerului nu se tăgăduiește. Deși acesta nu poate fi văzut, poate fi, totuși, simțit. El, îngerul, se perindă în jurul nostru prin pulsații de dragoste ce se materializează în fel și chip: unde sonore care propagă binecuvântate mesaje. Prin urmare, îngerul este mesager. Aduce vești despre dragoste, dinspre dragoste, înspre dragoste. Povețele sunt pentru toată lumea. Cei ce au urechi de auzit le-aud - o condiție care, după cum o dovedește viața, nu este suficientă. Trebuie spus tuturor: principalul factor care face posibilă realizarea minunii este reprezentat de să asculți.
Trage, așadar, cu urechea la susurul născut din izvorul înțelepciunii. Despre aceasta au scris mulți și-au povestit nenumărați. Încearcă să fii mesager pentru cel de lângă tine. Învață să spui povești. Uneori istorisirile sunt ale povestitorilor singulari, îngeri inspirați să transmită cuvinte mărețe. Alteori, locul lor este preluat de popoare întregi ce devin autor colectiv al vreunui basm. Poveștile sunt, până la urmă, rețetare cu o singură finalitate: iubirea. Să urmezi calea dragostei, indiferent de valurile de răutate care te încearcă, nu este ușor. Dar există, oare, altă cale? Cu siguranță că nu. Să răspunzi răului cu rău ar însemna să perpetuezi sămânța dezbinării, a dezintegrării, a chinului și-a suferinței, ar însemna să nu te deosebești cu nimic de provocatorul discordiei. Poate că ăsta este și motivul pentru care Hristos n-a coborât de pe cruce. Și-a dorit, de bunăseamă, să ne învețe să iubim necondiționat. A transmis, deci, un mesaj pe care literatura română și l-a însușit, l-a îmbrăcat în alte haine și i-a dat drumul spre a hrăni suflete. În acest sens, un exemplu grăitor este basmul Pasărea măiastră, scriere de care s-a îngrijit Petre Ispirescu.
Caracterul basmului este de-a dreptul mântuitor. Te scapă, dacă știi să asculți, din impas. Personajele și acțiunile se împletesc armonios. Împăratul, cei trei fii ai săi, vulpoiul, găinăreasa, zmeii, toți reprezintă modelul unui anume fel de a fi. Visul conducătorului este de a construi o mănăstire. Spre durerea sa, turnul noului edificiu este departe de a fi trainic și se prăbușește. Meșterii nu au nicio soluție pentru această problemă. Salvarea o poate aduce numai pasărea măiastră: o creatură care pare a fi un reprezentant al transcendentului. Cuibul ei trebuie să fie așezat, negreșit, în noul turn. În căutarea mântuirii de acest necaz pleacă, mai întâi, fiul cel mare al împăratului, care se arată neîndurător cu un vulpoi ce-i cere pâine, vin, ocrotire de ogar și un loc bun lângă focul aprins în miezul nopții friguroase. Tânărul procedează exact pe dos asmuțind câinele asupra vulpoiului. La fel face și băiatul mijlociu al împăratului. Pedeapsa lor? Sunt transformați în stane. Cu toate acestea, după o perioadă oarecare de timp și în urma unor evenimente ce ne sunt ținute deocamdată ascunse, cei doi se întorc la palatul tatălui lor împreună cu pasărea și o fată frumoasă pe care o fac găinăreasă. Băiatul mic al împăratului plecase în căutarea păsării înainte ca frații lui să se întoarcă.
Deși era de o frumusețe extraordinară, pasărea măiastră nu cânta decât atunci când în biserica mănăstirii intra un cioban. Doar atunci pasărea arăta o veselie de nedescris. La îndemnul fetei găinărese, împăratul reușește să discute cu misteriosul păcurar înainte ca băieții lui să-i pricinuiască răul pe care i-l doreau. Ciobanul își deschide sufletul. Povestește cum a plecat de acasă ca să îndeplinească visul tatălui său și cum primul eveniment demn de povestit a fost în legătură cu un vulpoi față de care el a dovedit omenie. Pentru că nu dezamăgește și se arată plin de dragoste chiar și față de o ființă inferioară, vraja de care era ținut vulpoiul se rupe și acesta redevine om. Plin de recunoștință, voinicul salvat se oferă să îl însoțească pe băiatul cel mic al împăratului până pe tărâmul zmeilor. Acolo, în captivitate, se aflau pasărea măiastră și o fată frumoasă. De la aceasta din urmă, eroul în devenire află informația de care are nevoie pentru a putea să ducă la bun sfârșit salvarea propusă. Zmeii prind de veste și se năpustesc asupra băiatului, care este scăpat doar prin intervenția vulpoiului. Pe drumul spre casă, eroul îl cere prietenului salvator să îi transforme din nou în oameni pe frații săi. După ce i se îndeplinește dorința, drumul băiatului mic al împăratului și al vulpoiului se desparte. Rămân acum: cei trei frați, fata frumoasă și pasărea. Din păcate, negura din sufletul băieților mai mari coboară peste fratele lor. Plini de invidie, aceștia îl rănesc grav, lăsându-l să moară pe marginea unui heleșteu. Fără posibilitatea de a se mai deplasa viața eroului pare că se sfârșește. Doar întâlnirea miraculoasă cu un orb și ajutorul reciproc la care se învoiesc cei doi fac ca, în cele din urmă, prințul să își recapete integritatea corporală. De aici, el devine ciobanul care, iată, are ocazia de a povesti împăratului, tatălui său, întreg adevărul.
Un basm cu atâtea întâmplări are de spus multe. După cum era de așteptat, mesajul nu poate fi singular. Tipologiile personajelor și acțiunile la care acestea recurg oferă o paletă largă de exemple cauză-efect. Îngerul basmului, așadar, invită cititorul într-o lume imaginară puternic ancorată în realitate. Oferă, cu alte cuvinte, copiilor posibilitatea de a fi prevăzători, de a se edifica cu privire la mecanismul sintetizat de zicala După faptă și răsplată.
Autor: Sergiu Dema
Imagine: Sergiu Dema