Pentru că m-au fascinat dintotdeauna, vă propun să mă însoțiți într-un tur virtual al celor mai frumoase biblioteci din România.
“Biblioteca e numai acolo unde se dă viață cărții”
Filippo Turati
Și pentru că se mândrește cu un loc fruntaș în topul celor mai frumoase biblioteci din lume, poposim astăzi la Iași, la Biblioteca Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” .
Dar ce o face atât de frumoasă? Aflăm de la prorectorul universității, prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin că Palatul Universitar din Copou, în care se află Biblioteca TUIAȘI, a fost proiectat de către arhitectul elvețian Louis Blanc, după schițele lui Petru Poni, profesor la Iași. “Ei erau racordați la valorile europene, chiar dacă Iașiul era la periferia Europei atunci. A fost norocul nostru că ei s-au inspirat și au făcut acest palat universitar european”, susține prorectorul.
Piatra de temelie a Palatului Universitar din Copou a fost pusă la 28 aprilie 1892 în prezența Alteței Sale Regale Ferdinand, prinț moștenitor, și se află undeva sub aula universității. Inaugurarea clădirii a avut loc la 21 octombrie 1897, la eveniment participând Regele Carol l și Regina Elisabeta.
Biblioteca și Aula Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași au o valoare arhitecturală deosebită. Ambele elemente ale edificiului au suferit pagube importante în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Clădirea a fost propusă chiar pentru demolare, dar Școala Politehnică și-a asumat refacerea acesteia. Angajați, studenți și profesori au contribuit la reabilitarea spațiului, până către sfârșitul anilor ‘50.
Evenimentele primei jumătăți a secolului trecut au avut ca efect și diminuarea bazei materiale, a fondului de carte, dar mai apoi, evoluția a fost ascendentă, de la 12.000 de unități la un milion de volume (cărți, reviste, documente tehnice, cd-uri, dvd-uri, microformate etc.). În concordanță cu structura și specializările universității, biblioteca a cunoscut o dezvoltare permanentă. Valoarea fondului bibliotecii este neprețuită pentru profesorii și studenții TUIAȘI , pentru cei interesați de cercetare. Este prima bibliotecă din România care a creat baze de date standardizate, accesibile pe Internet, soluții adaptate pentru informare, documentare, comunicare.
“Toată zestrea omenirii nu e în format electronic, multă informație este doar în bibliotecă. Este foarte multă informație ascunsă și biblioteca este esențială, dar nu oricine găsește aceste informații. Și de aici este marele plus pe care îl au unii oameni care descoperă lucruri extraordinare din trecutul îndepărtat sau apropiat, pentru că au răbdarea să caute.” - prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin
Aflându-ne în bibliotecă, nu putem însă să nu observăm ce bijuterie arhitecturală este Aula Magna “Carmen Sylva” a Universității.
Datorită rolului important al familiei regale în construirea Palatului Universitar, în 1911, în Aulă, au fost amplasate două portrete reprezentându-i pe Regele Carol l și pe Regina Elisabeta (Carmen Sylva). Bineînțeles că, în perioada comunistă, au fost acoperite cu sloganuri de partid, ulterior cu portrete ale unor personalități marcante din viața universității.
În anul 2013, s-a revenit la aspectul inițial al Aulei prin amplasarea a două tablouri reprezentându-i pe suverani, tablouri realizate de pictorul Mihail Tarasi, profesor universitar la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași.
Tabloul Reginei o înfățișează ținând în mână o carte - o ediție a Poesiilor lui Mihai Eminescu, pictorul trimițându-ne astfel, la o legendă care spune că cei doi au avut o mică dispută pe teme literare. Regina i-ar fi spus lui Eminescu “...nu uita că sunt regina României…” , la care poetul ar fi răspuns “da, dar nu sunteți și regina poeziei.”.
Mai menționăm că în această aulă a funcționat și Senatul României în timpul Primului Război Mondial, iar din 2018, ea poartă numele de Aula Magna “Carmen Sylva”.
Sursa: pagina oficială de internet a Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” Iași
www.tuiași.ro
Următoarea noastră oprire va fi în București. Până atunci, citiți și fiți de poveste!
Ramona
留言