top of page
  • hambarulcucarte

JIM NĂSTUREL ȘI LUKAS, MECANICUL DE LOCOMOTIVĂ- Michael Ende, fragment citit de Cristina LIBERIS

Știți deja ce sunt nesupusele. Aflați că cititoarea de poveste care de acum face parte din familia hambarului, Cristina, este una dintre ele, remarcându-se prin încăpățânarea izvorâtă din bunătatea și dedicarea săvârșirii meseriei de a acționa în Palestina, „cufundată în tăcere. [...] A văzut lucruri îngrozitoare: case dărâmate, copii orfani și răniți, familii despărțite. Durere, răni, tristețe. A adunat povești de spus altora. Nu doar despre bombardamente și soldați, ci și despre oameni simpli și curajoși, despre copii care nu au uitat să viseze chiar dacă în jur lumea se prăbușea, despre bunătatea din gesturile mici. Nu a făcut-o pentru bani sau pentru glorie, ci ca să-i ajute pe cei care se uită la televizor să înțeleagă ce se întâmplă.


„Asta nu e treabă de femeie”, îi spuse directoarea de la Știrile TVR atunci când Cristina se oferise prima dată să plece voluntară „la război”. Dar ea nu s-a lăsat intimidată. Și a demonstrat că nu contează dacă ești femeie sau bărbat, important e să-ți iubețti meseria și să dai dovadă de onestitate. „Să fii jurnalist înseamnă să cauți să spui adevărul cu orice preț. Să fii curios, tenace, să știi să pui întrebări. Nu să te îmbraci frumos și să vorbești la televizor.” - Domnul Arafat vă primește pentru un scurt interviu. Cristina Liberis a fost jurnalista care i-a luat ultimul interviu lui Yasser Arafat, cel mai important lider palestinian.” Activitatea Cristinei se desfășoară în domeniul jurnalismului și al televiziunii, intrând în echipa TVR, unde a fost prezentatoare, moderatoare, corespodentă specială, timp de zece ani, în zone de conflict precum Irak, Afganistan, Iran, Turcia, Spania, Iugoslavia, Israel.

Sursa: Adina Rosetti, Cristina Andone, Iulia Iordan, Laura Grunberg, Victoria Pătrașcu, 𝓝𝓮𝓼𝓾𝓹𝓾𝓼𝓮𝓵𝓮, vol. 1, Univers, 2018, p. 60 - 61 #Cristina #Liberis #bunătate #povești #nesupusă #jurnalist #copii #gesturimici #depoveste #proviziipentruviață #conectațilaOradepoveste #Univers


194 views0 comments
bottom of page