Știm cu toții ce este un hambar și care îi este utilitatea, dar cu toate acestea, un hambar atipic întâlnim în localitatea Comloșu-Mic – nu adăpostește grânele, nu se pun la uscat plantele aromatice ori fânul, ci se regăsesc în el cele mai colorate suflete, idei și cuvinte care mai de care mai frumoase. Iată deci cum putem valoriza amprenta trecutului într-un prezent cât se poate de modern: copiii generației smart citesc laolaltă într-un spațiu de secol XX.
Despre heimatul Comloșului nu se mai pot spune foarte multe lucruri întrucât a devenit un sat diversificat din punct de vedere etnic, dar merită precizat faptul că este o localitate răsărită pe parcursul colonizărilor tereziene și ceea ce ne atrage atenția este tocmai numele inițial al satului: Ostern – un sat botezat tocmai într-o zi cu puternică semnificație spirituală. De aici s-a insuflat, poate, în puținele suflete care-și duc existența-n acest vestic sat, dorința de schimbare în bine într-un mod cât mai armonios și durabil.
Urmele lăsate de către șvabi sau maghiari, pe care cu toții le cunoaștem, abia se mai regăsesc, însă luând la pas străzile și cunoscând o minimă istorie locală, poți simți ceea ce s-a petrecut cu ani în urmă pe când localnicii-și puseseră amprenta asupra locului într-o perioadă în care totul era predestinat stagnării, căci terenul fusese doar o mlaștină, sau măcar îți poți imagina… căci imaginația, ea este cheia de acces către beatitudinea care însuflețește hambarul.
Revenind la unicul spațiu din sat în care câteva suflete se întâlnesc și într-adevăr se deconectează de la cotidian, ar trebui să-i dăm curs poveștii care a dus la formarea unui spațiu aparte, dintr-un spațiu predestinat necuvântătoarelor…. și pentru că e de poveste, putem începe cu magica formulă „a fost odată...” lăsându-ne purtați în cotloanele imaginației acelui „odată”... cândva, despre care putem spune că e acolo undeva unde vârsta nu se cunoște, iar zâmbetul e mereu prezent... Și chiar așa e, că de n-ar fi, nu s-ar povesti!
Totul a început pe când o fetiță bucuroasă, cu ochi curioși și suflet cald a început să-și facă loc printre grânele din hambarul bunicii, a început să zburde și să viseze... și cât de frumos visa ea, s-a trezit peste ani într-o lume în care grijile, graba și privirile încrâncenate erau pretutindeni.
Observând toate acestea și mai ales oamenii care oftau tot mai profund, fetița și-a pus în minte ca atunci când va fi mare, să reușească să-i facă pe acești oameni să li se taie respirația. De fericire!
Trecând anii, fetița crescuse în cel mai frumos mod: mama și bunica au presărat asupra ei cele mai frumoase valori, au parfumat-o cu miresmele plantelor aromatice din grădina în care fata citea ori se juca în voie și au lăsat-o să plece în lume, sigure fiind că pe oricine fetița va întâlni, va reuși să cucerească cu bunătatea sufletului ei.
Anii au trecut, iar fetița magică s-a transformat într-o mamă de poveste, înconjurată de personaje diverse care toate au ajutat-o să construiască un spațiu feeric pentru sufletele curioase și dornice să descopere tainele ascunse ale cuvintelor din cărțile pe care fetița de mică le citise....
Și așa de frumos a crescut în mrejele frumosului și-ale cuvintelor, mângâiată de dragostea alor săi, încât ajunsă mare și-a pus în gând ca hambarul atât de drag ei, cel în care copilărise și visase, să devină într-o zi Hambarul cu Carte al tuturor copiilor asemeni ei, să se transforme într-o oază a lecturii, a binelui și frumosului, a mulțumescului și-a respectului…
E drept... a trecut ceva vreme, căci toate lucrurile trainice au nevoie de timp pentru a se forma și a-și câștiga dreptul în eternitate, însă până să se împiedice de o gâlmă de noroc, fetiței devenită mamă i-a luat vreo câțiva ani magici, iar când norocul s-a-ntâmplat, hambarul s-a și arătat: încăpător, cald și primitor, la fel ca sufletele ce i-au fost alături. La început încăpuseră-n el magia și alte vreo cinci suflete colorate, ca mai apoi, auzindu-i, piticii de pe stradă să apară și ei curioși de cele ce se petreceau în hambar. Și așa, pe lângă magie și suflete, și-au făcut loc vorba bună, mulțumescul, prietenia, gândul bun și fericirea... ducându-se veste că-n colțul străzii pe care fetița locuiește, se pot petrece minuni.
Vraja răspândindu-se în întreg ținutul, rând pe rând au ajuns aici zmei, pirați, fel de fel de viețuitoare, mari compozitori ori vestiți detectivi, dar mai ales, au ajuns aici copii cu suflete calde, cu ochi curioși și zâmbete ce topesc inimi... ce să vrei mai mult? Vrei doar ca această vrajă să țină pentru eternitate ... și suntem convinși că va ține atât timp cât oricine calcă pragul Hambarului cu Carte, poartă în sine magia cuvintelor și-a imaginației având misiunea de a le răspândi în lumea largă.
Așa a luat naștere Hambarul cu Carte și tot așa am dori ca povestea să fie scrisă la nesfârșit… să nu poată fi încheiată vreodată, ci doar să se afirme "am fost și eu acolo”.
Isabela C.