Sfârșitul de martie a marcat, În Jimbolia, o serie de evenimente culturale, cu muzică bună și povești. Am ales dintre ele pentru articolul de azi, atelierul pentru copii Povești cu urechi.
Dintr-un început, m-am simțit ca invitată într-o călătorie magică, iar ghid-magician avea să ne fie Călin Torsan, muzician, scriitor, deținător al unei colecții impresionante de instrumente muzicale de suflat.
Purtați prin stânele de munte, prin poezii și străduțe orientale, prin timpuri străvechi, am exersat ascultatul, am deschis sufletul și...urechile, pentru povești cu fluiere.
Despre “trupul” fluierelor am aflat că încă din Evul Mediu se meștereau fluiere din os, cum și a noastră Mioriță pomenește :
“Iar la cap să-mi pui
Fluieraș de fag
Mult zice cu drag;
Fluieraș de os,
Mult zice duios.”
Mult mai folosit este, însă, lemnul, fie el de fag, salcie sau plop. Dar nu oricum! “Fluierele beau și mănâncă vârtos, exact ca oamenii alături de care își plâng doinit ofurile sau își strigă bucuriile de peste zi, în jocuri și hore fără astâmpăr”, ne spune Călin Torsan. Ne povestește, spre a-nțelege, cum trei fluierași din Jina, ciobani sibieni, își omenesc cu răchie fluierele pentru a cânta mai bine, după care dau pe gât restul paharului spre a avea același efect asupră-le. Or cum, în stânele de munte, ciobanii spală fluierele cu zer, le tratează cu unt topit sau cu lapte covăsit.
Lutul dă și el naștere fluierului, cele mai cunoscute instrumente de suflat fiind ocarinele. Denumite după italienescul oca (gâscă), aceste instrumente sunt mici ca niște ouă de pământ, având forma capului de gâscă.
Metalul sau sticla sunt și ele folosite la confecționarea fluierelor, după cum și materialele artificiale se lasă transformate în povești suflate.
Din orice material, “suflul muzicantului, zvâcnetul acela din străfunduri de piept, este bucata aleasă de care un fluier se bucură preschimbând-o în șuier. (...) fluierul poate deveni om. Și invers.” este ceea ce ne dezvăluie Călin.
Dar să revenim la povești! Basmele și povestirile oricărui popor ascund în ele suflători ce cu-ale lor ziceri alungă lighioanele ori aduc ploaia. În Țara Soarelui-Răsare, unii dintre călugări se apărau, în lupte, cu flaute din bambus, așa-numitele shakuhachi. Tot așa, îmblânzirea fluierului nu se dobândește cu una, cu două. Ne povestește Călin cum, în vremuri de demult, când lumea părea un basm, cel care voia să prindă meșteșugul cântecului, își îngropa fluierul la o răspântie vreme de trei nopți. Era vizitat mai apoi de iele, cărora le promitea în schimbul darului de a cânta, degetele mici de la mâini ori alte părți ale corpului. Odată dezgropat fluierul, după un ritual ce trebuia urmat cu sfințenie, omul avea să zică din fluier la fel de frumos precum cântau ielele în nopțile cu lună plină.
În note de basm, am cunoscut și alte instrumente : cavalul, tilinca ori naiul maestrului Zamfir.
Și toate aceste povești presărate cu acorduri dulci, suflate, au bucurat peste treizeci de copii jimbolieni.
Tot ei au primit, în dar, cartea Omul cu fluier din partea autorului Călin Torsan, o carte cu o scriitură minunată pe care o recomand cu bucurie.
Închei cu un fragment din acest volum despre devenirea crenguței de lemn ce ne-a încântat o după-amiază de martie:
"De obicei lemnul este materia împlinindu-și destinul în acest fel mistic. Terminându-și povestea spusă an după an - atunci când pocnea odată cu mugurii primăverii și când îmbălsăma aerul din adâncuri de floare îngreunată de rod -, umilă în fața măiestriei din cântecele înaripatelor, creanga uscată devine într-o zi, sub lama cosorului iscusit, un instrument muzical. Capătă lungimea potrivită, lăsându-se golită de măduva cu străluciri prin care își săturase de-atâtea ori frunzele întoarse spre cer. Este perforată cu fier înroșit, ca la pedeapsă, pentru orificiile unde să se plimbe degetele. Primește vrană și dop, să poată glăsui. Suferă jupuită de coajă, înțepată, despicată și arsă, pentru viața mai bună de după : o existență reușind să amintească, prin cântec, petalele și poamele altiței. Din fag sau soc, așa, ca în Miorița, din arțar sau trandafir, din salcie sau răchită, plop tremurător și trestie ori din alte esențe mai blânde sau mai tari, fluierele dobândesc vocile felurite cu care învață să spună, mereu diferită, întreaga Poveste."
Până data viitoare, citiți și fiți de poveste!
Ramona
Foto : Televiziunea Jimbolia