top of page
  • hambarulcucarte

A sunat de „Ora de poveste”!


Ora de poveste este un eveniment creat de Hambarul cu Carte ce își propune cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi în rândul copiilor.


Proiectul a debutat în 2 martie cu lectura Edison.Misterul comorii dispărute, după Tolben Kuhlman, o carte cu un mesaj minunat și ilustrații asemenea.


Clopoțelul Orei de poveste a sunat la Muzeul Presei „Sever Bocu” din Jimbolia, strângând laolaltă peste 30 de iubitori de povești, voci calde și zâmbete curate.


Edison. Misterul comorii dispărute este o fascinantă poveste despre un șoricel dornic să ajungă la comoara pierdută de străbunul său în călătoria spre America, despre perseverență și curaj, dar mai ales despre bogăția cunoașterii.


De la o pagină îngălbenită de jurnal…

Pornind de la singurul lucru rămas de la înaintașul său - o pagină îngălbenită de jurnal, salvată dintr-un naufragiu, aventurile șoricelului Pete și ale profesorului său îi poartă pe aceștia prin biblioteci, arhive și muzee, prin ateliere mecanice și nave transatlantice pentru a ajunge în epava vaporului la bordul căruia se aflase străbunul lui Pete. Pentru că, nu-i așa, „pentru un șoricel nimic nu era imposibil”.



Secretul comorii șoricelului

Găsind cufărul temerarului șoarece ce a traversat Atlanticul, cei doi neînfricați șoricei au parte de o surpriză. Nu aur sau bijuterii se află în cufăr, ci munca unui inventator - schițe, desene, măsurători ce au făcut posibilă realizarea becului electric. Într-adevăr, o comoară!


Despre inventator…

...am aflat că se numește Thomas A. Edison, iar străbunul lui Pete a fost șoricelul din biblioteca acestuia, pasionat de electricitate.

Edison a dezvoltat în 1879 becul electric și l-a brevetat un an mai târziu. Industria de profil a luat amploare ca urmare a acestei invenții.

Copiii de poveste au aflat că Timișoara a devenit, în 1884, primul oraș iluminat  electric din Europa, iar Sergiu Dema ne-a povestit că, în Jimbolia, introducerea electrificării s-a întâmplat în jurul anului 1911.  



Dar cum funcționează un bec?

Știam deja din poveste că e vorba de un recipient din sticlă în formă de pară, cu un filament și un filet de înșurubare.


Să-l facem să se aprindă a fost foarte interesant. Pentru asta am avut nevoie de o baterie, un bec mic și o agrafă de birou. Am conectat un capăt al agrafei la unul din polii bateriei și filetul becului la celălalt și... s-a făcut lumină!


Încântarea copiilor a fost mare. La fel și a noastră, văzându-le curiozitatea, îndemânarea, disponibilitatea de a se ajuta, dar mai ales... lumina din ochi.


Eu recomand…

...este o activitate în cadrul întâlnirilor noastre în care copiii sunt încurajați să recomande lecturile citite.


Miruna Gain ne-a povestit despre „Matilda” - povestea unei fetițe dornice să meargă la școală în vremuri în care copiilor nu li se dădeau prea mari șanse la educație.


Astfel, „Ora de poveste” a fost într-adevăr de poveste și ne dorim ca micuții hambariști să împărtășească dragul de cuvinte frumoase, făcând cunoscute lecturile pe care le citesc cu atât de mult drag, după cum ni s-a arătat...




Până data viitoare, citiți și fiți de poveste!

Ramona


202 views0 comments

Recent Posts

See All
bottom of page